Naționala Olandei a suferit o pierderea grea înainte de EURO 2024. Selecționerul Ronald Koeman nu va putea conta pe serviciile mijlocașului Frenkie de Jong, de la FC Barcelona.
Olandezii au anunțat acest lucru într-un comunicat emis după încheierea meciului amical cu Islanda, câștigat de gazde cu 4-0.
De Jong a fost supus unor examene medicale, în urma cărora s-a constatat că nu este în parametri medicali adecvați, după o accidentare la gleznă.
Frenkie de Jong a oferit primele sale cuvinte pe rețelele de socializare după ce s-a anunțat că va rata EURO.
„Sunt trist și dezamăgit că nu voi participa. Am făcut multe în ultimele săptămâni, dar glezna mea are nevoie de mai mult timp, din păcate.
Este un vis și cea mai mare onoare să ne reprezentăm țara la un turneu final. Să port tricoul portocaliu, să cânt Wilhelmus și să simt sprijinul întregii țări. Dar acum, la fel ca toată legiunea portocalie, voi încuraja echipa noastră de pe banca de rezerve. Haideți băieți”, a transmis fotbalistul celor de la FC Barcelona.
De Jong a revenit la antrenamente în această săptămână și părea pregătit pentru primul meci de la Campionatul European împotriva Poloniei, dar verdictul medicilor a fost altul. Selecționerul Olandei, Ronald Koeman, nu a convocat un înlocuitor pentru De Jong. El poate face acest lucru până la debutul în turneul continental.
Pierderea lui De Jong este o lovitură grea pentru Koeman. Împreună cu Virgil van Dijk și Memphis Depay, el este unul dintre liderii acestei echipe. De Jong era singurul jucător pe care Koeman îl putea aștepta să-și revină, fiind dispus ca el să rateze primele meciuri din grupă împotriva Poloniei și Franței pentru a intra mai târziu în turneu. Dar accidentarea mijlocașului de 28 de ani a fost prea gravă, el fiind nevoit să declare forfait pentru turneul final din Germania.
Olanda face parte din Grupa D, alături de Franța, Austria și Polonia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER